Mirel Rădoi s-a despărțit astăzi de colegii de la Steaua cu lacrimi în ochi. Unul din cei care îl regretă cel mai tare pe fostul căpitan este Bănel Nicoliță, cel pe care Rădoi l-a ajutat foarte mult la formația din Ghencea.
Mijlocașul a ținut să-i transmită un mesaj fotbalistului plecat la Al-Hilal. Bănel îl elogiază pe fostul său coleg, despre care spune că prin determinarea sa a reușit să îi mobilizeze și pe cei din jur în momente dificile.
„Mirel a fost și va rămâne cel mai bun jucător al Stelei. A dovedit că a meritat să fie căpitanul și liderul echipei. Despărțirea de el a reprezentat un moment greu pentru toți, însă viața de fotbalist este scurtă. Vreau să-i doresc multa baftă și sănătate, deoarece pe mine m-a ajutat enorm când am venit la Steaua. Mirel a fost cel mai puternic dintre noi și a dat totul pentru Steaua. Încerca mereu să ne dea încredere în forțele proprii și, numai prin prezența lui, prin dăruirea lui, ne determina să jucăm cât mai bine. Când vezi un jucător precum el, care bagă capul în gheata adversarului și se dă cu capul și de bară, nu poți sta pe margine și dai totul ca să ajuți echipa.”, a declarat Bănel Nicoliță pentru site-ul oficial al Stelei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER